Logosul intrupat in ratiunile lumii prin actul creatiei

Cuvantul lui Dumnezeu, Logosul divin, Persoana nascuta din veci din Tatal, a fost inteles totdeauna ca Unul, nevazut, Cel ce ni se face cunoscut intreg prin tot ceea ce a facut pentru mantuirea noastra.

Tot ceea ce exista isi are ratiunea in El si fara de El nimic nu s-a facut din cele ce sunt (Ioan 1,3). In Hristos ni se deschide dragostea nesfarsita si libertatea in Dumnezeu. In El creatia insasi isi depaseste starea ei de a fi supusa schimbarii.

Creatia intreaga este legata de Logosul divin nu numai prin faptul ca este adusa la existenta de Dumnezeu prin El, ci si prin structura rationala pusa in ea de Logos.

Dumnezeu a pus in lucruri o ratiune si un sens al existentei lor, iar ratiunile tuturor lucrurilor sunt strans legate de Ratiunea suprema, Cuvantul sau Logosul Tatalui, Care le sustine in existenta si in care Ea este prezenta, dar fara sa fie parte constitutiva din persoana sau lucrul respectiv.

Sfantul Maxim Marturisitorul subliniaza in acest sens : “In fiecare ratiune a celor ce exista deosebit si in toate ratiunile dupa care exista toate, se afla Dumnezeu, Cel ce nu e, cu adevarat, nimic din cele ce exista si e in sens propriu toate si peste toate”.

Logosul – Ratiunea tuturor lucrurilor

Acest lucru inseamna ca intreaga creatie este intemeiata pe o ordine logica, pe o rationalitate, care constituie structura interna a cosmosului. In lumina Evangheliei, Sfantul Atanasie cel Mare a pus in evidenta faptul ca lumea vazuta, lumea materiei, este asezata pe un fundament rational si spiritual.

In toate aceste ratiuni ale lucrurilor si persoanelor exista Dumnezeu-Cuvantul, Fiul prin care toate au fost aduse la existenta si Care le misca spre tinta lor care este de fapt si Cauza lor, cum arata Sfantul Maxim :

“Tot ce se misca dupa fire se misca desigur dintr-o cauza. Si tot ce se misca dintr-o cauza, dintr-o cauza si exista. Iar tot ce exista si se misca dintr-o cauza a avut, desigur, ca origine a existentei, cauza din care este si pentru care a fost adus la existenta, iar ca tinta (teloz) a miscarii, aceeasi cauza pentru care se misca si spre care se grabeste.

Dar tot ce este si se misca pentru o cauza este desigur si creat. Iar daca tinta celui ce se misca este cauza pentru care se misca, tinta este identica cu cauza pentru care s-a creat si exista. Deci una este ca origine si tinta a ceea ce este si se misca in orice fel dupa fire, Cauza pentru care este si se misca tot  ce este si se misca”.

Logosul este deci atat cauza lucrurilor, cat si tinta spre care ele sa se miste si sa existe prin ratiunile si energiile pe care El le-a pus in ele. Dar intre Logosul creator si ratiunile create din lucruri si lucrurile insesi exista deosebirea dintre Necreat si creat, dintre Dumnezeu si creatura, dintre Cel ce le misca si cele ce sunt miscate.

Cu toate acestea, Dumnezeu-Cuvantul este inceputul, mijlocul si tinta fapturilor, intrucat prin El sunt facute, se misca si intrucat El este tinta lor : “Caci in El avem viata, in El ne miscam si suntem”(Fapte 17,28).

Prin ratiunile divine puse in lucruri, Logosul Tatalui isi pune pecetea pe tot cosmosul creat, aratandu-se prin El insasi iubirea lui Dumnezeu Cel in Treime, care sta la baza creatiei si pe care Dumnezeu o are in continuare fata de fapturile umane si fata de intreaga creatie, ajutandu-le sa creasca in iubirea lor fata de El.

Omul ca si constiinta a creatiei

Pe de alta parte, toate cele create au fost astfel facute ca sa le cunoasca si sa le inteleaga omul. Toate au o rationalitate sau sunt sensuri incorporate, pentru ca sa le cunoasca omul cel facut dupa chipul Logosului dumnezeiesc.

In acest sens, pornind de la faptul intruparii Logosului in ratiunile lumii prin actul creatiei, Sfantul Maxim, in opera sa “Ambigua”, compara universul cu o carte ce are ca litere si silabe corpurile constituite prin combinarea multor calitati.

Ele sunt expresia unui Cuvant prezent in toate. Astfel, fiecare parte a lumii, fiecare faptura reprezinta o litera sau o silaba in aceasta carte uriasa a universului.

Dumnezeu creand lucrurile ca plasticizari ale ratiunilor Sale, a dat totodata omului ratiunea ca organ de cunoastere a lor. De aceea, desi este insasi creatia, omul este, dupa cum afirma parintele Staniloae, “constiinta creatiei”, pentru ca este capabil sa inteleaga lumea.

Sau, dupa Sfantul Maxim, sa culeaga prin contemplatie ratiunile din fapturi reconfigurand in minte o lume preafrumoasa si duhovniceasca. Acest lucru este posibil fiindca Arhetipul omului este Insusi Logosul divin, Fiul lui Dumnezeu si Ratiunea suprema.

Omul a fost creat ca fiu dupa chipul lui Dumnezeu, care este Fiul cel Unul-Nascut, avand sa tinda spre asemanarea tot mai mare cu El, pentru a raspunde asemenea Fiului la iubirea Tatalui.

Fiul cel Unul-Nascut a fost modelul originar al omului, dar si tinta finala niciodata perfect stinsa a infinitei lui dezvoltari. Sfantul Irineu si Parintii orientali au insistat asupra faptului ca, creatia omului “dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu” nu inseamna ca omul era de la inceput intr-o perfectiune care nu mai avea spre ce sa tinda, ci a fost creat in Fiul, avand sa devina tot mai asemenea Lui.

Chipul nu se poate mentine clar daca nu este intr-o relatie tot mai stransa cu Arhetipul. El trebuie neincetat sa se improspateze de Dumnezeu. Omul nu o poate face decat numai daca tinde mereu spre El intr-o spiritualizare continua.

Fara participare “chipul” isi pierde calitatea. Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau si prin aceasta inrudire el poate prin cele asemanatoare sa-L vada pe Cel asemanator. Pe baza acestei inrudiri omul are posibilitatea sa participe la Dumnezeu, are posibilitatea sa fie asemenea Lui.

Persoana umana chemata la asemanarea cu Logosul divin

Omul avea nevoie de asemanarea cu Dumnezeu chiar inainte de cadere, deoarece el era nedesavarsit si neimplinit, sau cum spunea Sfantul Irineu de Lyon era “prunc”.

Natura sa nu se poate intregi prin simpla ei tindere spre desavarsire; ea trebuie sa realizeze unirea cu Arhetipul. Omul a fost facut astfel in perspectiva inomenirii Logosului, pentru ca Dumnezeu sa Se arate in timp ca Teantropos.

Omul este deci chipul Cuvantului si “dupa chipul” Tatalui, fiind pus astfel intr-o relatie cu comuniunea treimica si fiind chemat sa realizeze, in planul uman, o viata de comuniune asemanatoare cu viata de comuniune si iubire din sanul Sfintei Treimi si din puterea Ei, fara ca sa se topeasca in vreo esenta impersonala sau sa fie supus unui Dumnezeu despot monopersonal.

Ca si chip al Cuvantului, omul este subiect al lucrurilor sau impreuna subiect cu semenii sai, avand raspunderea sa vada prin lucruri si in lucruri ratiunile divine ale lor si pe Logosul Insusi ca subiect suprem al acestora si sa dezvolte cu semenii sai comuniunea ca impreuna subiecte ale lucrurilor, dupa chipul Logosului divin Care tine in Sine ratiunile tuturor fapturilor.

Astfel, dupa cum afirma si parintele Staniloae, persoana umana este chemata la existenta “ca un partener creat al Cuvantului lui Dumnezeu cel personal, ca un chip al Lui Insusi, pentru a gandi si ea in calitate de subiect ratiunile obiective ale lucrurilor impreuna cu Cuvantul dumnezeiesc, subiectul ganditor originar al lor.

Persoanele umane sunt puse astfel intr-o relatie dialogica speciala cu persoana Cuvantului si cu persoanele semenilor. Fiecare om e un cuvant ganditor si in dialog cu Cuvantul personal dumnezeiesc si cu celelalte cuvinte personale umane; fiecare soarbe putere din Cuvantul dumnezeiesc, dar si din puterea lucrurilor, aduna ratiunile lor in gandirea sa si puterea lor in viata sa si le comunica altora si primeste de la ei comunicarea lor si prin aceasta adanceste legatura sa cu Logosul divin si intelegerea originii si sensului lor”.

Urmariti acest site parohiastefanesti.ro si considerati-l ca o scara spre mantuirea sufletului si spre cunoasterea Adevarului intrupat care ne-a iubit atat de mult incat S-a smerit si S-a jertfit ca un miel pentru a ne readuce langa Sfanta Treime!

by Alina Liliana Florescu

DONATII
PAROHIA STEFANESTI
RO55RZBR0000060012227708
Valuta: Lei
Nume banca: Raiffeisen Bank
Cod Swift: RZBRROBU